Nominalizări / Distincții  

   

Cele mai noi publicații  

   

Parteneri  

   

Vasul-„fructieră” de la Cârlomănești

Detalii
Piesa prezentată a fost descoperită în cursul săpăturilor arheologice desfășurate în anul 1973 în așezarea de tip dava de la Cârlomănești. Vasul are forma unei fructiere cu înălțimea de 35 cm și un diametru al gurii de 51 cm. Cupa are o formă tronconică, cu buza lată, iar piciorul este prevăzut cu ferestre triunghiulare decupate. Vasul a fost confecționat dintr-o argilă comună iar suprafața acestuia a fost acoperită cu un strat subțire din lut, ulterior lustruit. Grație acestui procedeu, după ardere, suprafața vasului a căpătat o culoare maronie cu aspect metalizat. Piesa  se datează undeva în intervalul 120 – 80 a. Chr.
 
În privinţa denumirii acestui vas majoritatea cercetătorilor îl numesc fructieră, grație asemănărilor cu fructiera din zilele noastre, deşi acest vas nu a avut funcția unei fructiere ci a fost folosit pentru consumul mâncării.
Fructierele dacice au o poveste interesantă atât în ceea ce privește apariția, evoluția cât și funcționalitatea acestora. Deși vase cu picior asemănătoare fructierelor sunt cunoscute în număr foarte mic și în epoci mai vechi, în epoca geto-dacică numărul acestora devine foarte mare. 
O  constatare interesantă este apariţia bruscă cândva în jurul anului 150 a. Chr., a acestor recipiente, care cunosc în perioada următoare o adevărată explozie în privinţa cantităţii în care acestea au fost produse, fiind răspândite în toată aria culturi geto-dacice. De asemenea, această evoluţie s-a făcut în acelaşi timp cu o diminuare a recipientelor tradiţionale utilizate pentru consumul mâncării cum ar fi străchinile şi castroanele.
 
Apariţia fructierei coincide oarecum cu o serie de prefaceri în viaţa spirituală a geto-dacilor cum ar fi: dispariţia necropolelor şi apariţia sanctuarelor şi a altarelor decorate, ceea ce arată că s-a produs o adevărată transformare la nivelul credinţelor religioase. De asemenea, după cucerirea romană, se constată o diminuare drastică a acestor recipiente, care de asemenea o putem pune în legătura cu diverse transformări spirituale. Credem că aceste idei ar putea reprezenta puncte de plecare pentru a înţelege motivul pentru care geto-dacii au început să fabrice fructiere şi să le utilizeze pentru consumul hranei, în detrimentul străchinilor, care erau mult mai simple de folosit şi mai uşor de produs.
 
Putem presupune că, iniţial acest vas a avut un rol important în sfera cultică sau poate legat de anumite consumaţii rituale de alimente cu prilejul diverselor ceremonii, însă în timp el a devenit foarte „popular” şi la „modă”, nelipsind practic din nici o gospodărie dacică.
 
O alta întrebare care se pune este în ce măsură fructiera, ca vas utilizat pentru consumul hranei, era folosit zilnic sau doar în anumite momente legate de diverse practici religioase sau funerare. Fără doar şi poate că răspunsul la această întrebare este greu de dat, dar un lucru cert este că, utilizarea acestor recipiente pentru consumul alimentelor nu poate fi pus la îndoială.
 
Dr. SEBASTIAN MATEI
cercetător
 
 
 

 

AddThis Social Bookmark Button
   

Traducere cu Google  

Romanian English French German Italian Portuguese Russian Spanish