„Reverii și pasiuni” – recital de pian și orgă
„Reverii și pasiuni” – recital de pian și orgă
Muzeul Județean Buzău, instituție de artă, cultură și cercetare, ce funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Buzău, invită publicul la un nou recital, susținut de Duo Librarii Astrorum, format din pianista și profesoara Smaranda Vasile și compozitorul, organist și dirijor, Cristian Petculescu.
Evenimentul va avea loc, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, începând cu ora 19:00, la sediul Muzeului Județean Buzău din strada Aleea Castanilor, nr. 1, municipiul Buzău.
Cei doi muzicieni declară că „romantismul secolului al XIX-lea se întrupează într-o muzică a contrastelor, ce te aruncă din pastoral în furtună, din suferință în extaz, ce râvnește să descrie inefabilul și să întrupeze filosofia.”
În program vor fi lucrări solistice de: Robert Schumann, Frédéric Chopin, Théodore Dubois, Léon Boëllmann, Louis Vierne; și lucrări în duet pian-orgă de: Alexandre Guilmant, Franz Poenitz, Gabriel Baille, Jules d’Aoust, Max Laurischkus.
Biletele se pot achiziționa cu o jumătate de oră înainte de începerea evenimentului, iar prețul acestora este 40 de lei, pentru publicul general, și 25 de lei, pentru elevi și studenți.
We are waiting for you at the museum!
Manager,
dr. Daniel Costache