Muzeu
×
  • Muzee
  • Colecții
  • Evenimente Biblioteca
  • Cercetare
  • Administrativ
  • Tarife servicii
  • Proiecte
  • Program
  • Bilete online
  • Festivitatea de premiere a Trofeului Dumitru Dan, ediția a IV-a


    Comunicat de presă

    Festivitatea de premiere a Trofeului Dumitru Dan, ediția a IV-a

     

    Muzeul Județean Buzău, instituție de cultură, artă și cercetare, ce funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Buzău,  anunță organizarea festivității de premiere a Trofeului Dumitru Dan, ediția a IV-a, desfășurată pe parcursul anului 2022.

    Trofeul Dumitru Dan, creat la inițiativa ciclistului buzoian Cristian Mănăilă, este organizat de Muzeul Județean Buzău în colaborare cu Asociația Club Sportiv ”Penteleu”, sub egida Randonneurs România. Competiția, prima de acest gen desfășurată pe teritoriul județului Buzău, este dedicată primului globe-trotter român, Dumitru Dan, personalitate a cărei performanță este valorificată în expoziția de bază a Muzeului Județean Buzău.

    Finaliștii ediției din acest an ai Trofeului Dumitru Dan sunt: Cristian Mănăilă, Ionuț Datcu, Robert Roșeanu, Iulian Viorel Vișan, Dragoș Iulian Voloșincu, Alexandru Zamfir, Cornel Istrate.

    Evenimentul are loc sâmbătă, 14 ianuarie, începând cu ora 14:00, la sediul Muzeului Județean Buzău, în sala „Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 perechi de opinci”, iar accesul publicului este liber.

    Vă așteptăm la muzeu!

    Manager,

    Dr. Daniel COSTACHE

    Scroll to Top
    Sari la conținut