Neo-Eneoliticul

Cronologia absolută a neo-eneoliticului încadrează această epocă între cca. 6600 şi cca. 3800/3700 a.Chr. Marea diversitate a grupurilor culturale neo-eneolitice se întemeiază pe varietatea formelor şi stilurilor de decor ale ceramicii, precum şi pe interferenţele culturale. În condiţiile locale ale spaţiului în care s-au format, culturile neo-eneolitice au dezvoltat trăsături originale, prin care unele pot fi considerate ca cele mai înaintate civilizaţii ale Europei din această vreme. Deşi puternic contestat, vechiul concept de „revoluţie neolitică„ introdus de Gordon Childe se bazează pe transformările profunde care marchează trecerea de la paleolitic la neolitic şi care au determinat starea prezentă a speciei umane, cu repercusiuni radicale în planul organizării sociale, al mentalităţilor, al vieţii culturale şi spirituale. Teorii mai recente arată că s-ar fi produs mai întâi, pe plan mental, o „revoluţie a simbolurilor” prin impunerea în locul vechilor ritualuri magice ale vânătorii a unor noi credinţe, legate de fecunditate şi fertilitate.

Artefactele neo-eneolitice din patrimoniul Muzeului Judeţean Buzău reuşesc să exemplifice transformările din epoca respectivă. Majoritatea obiectelor provin din cercetări arheologice desfăşurate în decursul a câtorva decenii în siturile de la Aldeni şi Fulga (com. Cernăteşti), Coţatcu (com. Podgoria), Gherăseni, Moisica (com. Smeeni), Năeni, Pietrosu (com. Costeşti), Sărata Monteoru (com. Merei) şi Sudiţi (com. Gherăseni). Piesele arheologice reflectă îndeletnicirile oamenilor din neo-eneolitic care, în afară de cultivarea primitivă a plantelor şi creşterea vitelor s-au mai ocupat, în secundar, cu pescuitul şi vânatul, culesul, precum şi cu diferite meşteşuguri casnice, necunoscute anterior, ca olăritul, a cărui dezvoltare este evidenţiată de varietatea formelor de vase şi bogăţia motivelor decorative. La acestea se adaugă uneltele şi armele din silex, piatră, os, corn şi lut ars, precum şi obiectele folosite la tors şi ţesut. Remarcabile sunt uneltele şi armele realizate prin folosirea tehnicilor şlefuitului şi a perforaţiei. În această privinţă, colecţia neo-eneolitică cuprinde numeroase dălţi şi topoare din piatră, neperforate şi perforate, folosite la defrişarea pădurilor şi prelucrarea lemnelor.

Din categoria ceramicii se evidenţiază vasele aparţinând aspectului cultural Stoicani-Aldeni,deosebite ca forme şi decor prin faptul că apar în zona de contact între culturile Gumelniţa (A), Precucuteni (III) şi Cucuteni (începutul fazei A). Această ceramică se caracterizează prin decorul de proeminenţe, linii incizate, pictură cu grafit şi cu culoare albă sau cu caneluri largi.

În neo-eneolitic viaţa spirituală a oamenilor s-a materializat prin diversitatea motivelor decorative ale ceramicii, cu semnificaţie artistică şi magico-religioasă, legată de cultul fecundităţii şi al fertilităţii. Circumscrisă acestui cult este şi plastica antropomorfă şi zoomorfă din lut ars şi os ilustrată în colecţia noastră prin unele piese de o deosebită valoare artistică.

O categorie specială de piese arheologice care evidenţiază practicarea ritualurilor magico-religioase sunt vasele miniaturale, pintaderele şi „altarele” de cult. Perioada de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului este ilustrată prin vase ce contopesc forme proprii celor două mari epoci.