Muzeu
×
  • Museums
  • Collections
  • Caruselul cu exponate Events Library
  • Research
  • Administrative
  • Service rates
  • Projects
  • Program
  • Online tickets
  • Moșteniri colecționate 3


    Press release 

                Muzeul Județean Buzău anunță vernisarea unei noi expoziții de colecționar, în cadrul Programului Moșteniri colecționate, vineri, 01 august 2025, ora 13.00, la sediul din strada Aleea Castanilor, nr. 1, mun. Buzău.

    Programul inițiat în anul 2024 reprezintă un demers dedicat valorificării patrimoniului artistic din colecții private românești, iar ediția din această vară aduce în prim-plan lucrări din colecția privată a domnului Ionel Popa, remarcabil colecționar buzoian și promotor al artei plastice românești. Colecționarul a prins gustul acestei pasiuni prin intermediul lui Bucur Chiriac cu care a legat o prietenie strânsă și care i-a intermediat multe dintre achiziții, oferindu-i chiar lucrări de artă din colecția sa. El se înscrie în seria pasionaților de artă care au strâns lucrări într-un timp îndelungat, susținând artiștii și actul creator al acestora. Ionel Popa este primul colecționar din județul Buzău care a decis să participe în cadrul acestui proiect cultural al muzeului nostru.

    Prin intermediul Moșteniri(lor) colecționate muzeul urmărește să îmbogățească experiența vizitatorilor, oferindu-le acces la lucrări unice și povestiri fascinante legate de moștenirea culturală și istorică. Este, de asemenea, o oportunitate pentru colecționari de a colabora cu instituțiile culturale și de a contribui la păstrarea și promovarea tradițiilor, dar și de a cunoaște artiști locali, aflați la început de carieră, cu care pot dezvolta relații de colaborare. Proiectul este parte a programului cultural al Muzeului Județean Buzău și se înscrie în direcția consolidării relației dintre instituțiile muzeale și colecționarii privați – parteneri esențiali în păstrarea memoriei culturale.

    Expoziția urmărește să sublinieze rolul important al colecționarului în păstrarea și promovarea patrimoniului cultural, oferind vizitatorilor o incursiune fascinantă în universul creației artistice românești moderne și contemporane. Publicul va putea admira o selecție impresionantă de pictură și grafică, multe dintre lucrări fiind expuse în premieră absolută. Vor fi etalate nume importante de artiști din a doua jumătate a secolului al XX-lea, precum: Aurel Gheorghiu Cogealac, Vasile Grigore, Teodor Bogoi, Costin Neamțu, Traian Brădean, Ion Irimescu, Marin Sorescu, Elena Uță Chelaru, Gheorghe Vasile Siminiuc și alții.

     

    Vă așteptăm cu drag să descoperiți o moștenire artistică valoroasă și emoționantă!

    Scroll to Top
    Sari la conținut